Cercul imbecilitatii umane

Sunt o persoana foarte cinica, nu cred in destin sau Dumnezeul crestin, o linie trasata din momentul in care doctorul ne a dat prima palma peste fundulet sau in alte invataturi de gen similar celui religios, dar, cu tristete stau si observ ca este o linie, fie ca alegem sa o vedem sau nu care ne ghideaza actiunile, felul in care traim. Linia asta iese din taramul absolutului si al imposibilului in momentul in care ne lovim de anumite probleme de ale caror natura ne am promis noi insine ca ‘asa ceva nu o sa mai patesc’, moment in care, consternat, te detasezi putin de problema si vezi , ca si cum am fi blestemati sa intram in acelasi rahat ca si altadata. Suntem sclavii obiceiurilor, e o algere facuta in inconstienta sau pur si simplu linia abstracta chiar exista? Eu zic, cred si vreau sa cred mai tare ca suntem maestrii, conducatorii propriului destin, adica las o naibii, vreau sa fiu eu ala cu bidineaua in mana care trage linii. Aspectele sunt doua la numar, din pacate ambele triste, pentru oamenii ca mine, primul este ca se poate sa fim noi cei cu bidineaua si sa tragem linii aparent de bunavoie si dupa rationamentul nostru, dar de fapt linia reala este trasa de catre altcineva – sau – noi tragem linia, cu o putina cunoastere de sine, condusi de Dorel(vezi postul), de unde si putina cunoastere de sine si traagem linia nu condusi de rational, ci de o ideologie creata de religie caruia i se zice stigmatizare, nu cea a lui Iisus, ci a fiecaruia, care ne dicteaza ca noi trebuie sa platim un pret pentru greselile noastre, de aici si dorinta asta involuntara de autoflagelare constanta cu fiecare ocazie in cazul celor mai multi dintre noi.
Primul aspect e ‘the easy way out’, suntem absolviti de orice responsabilitate, ne acceptam soarta si spunem ca asa trebuie sa fie, doar nu noi am decis asupra bidinelei, modalitate in care destul de multa lume traieste bine, vorba vine.
Cel de al doilea aspect e putin mai complicat, daca noi suntem zugravii sefi de ce alegem o cale(care, in mod intim si adanc ingropata, stim ca nu e cea mai buna alegere) si nu pe cealalta care dupa legile ratiunii stim ca e mai. As vrea sa zic ca suntem niste creaturi conduse de un instinct, care ar trebui sa fie natural, de autosupravietuire, darwinist, dar care de a lungul generatiilor si al mass mediei, religiei, a fost deturnat, modificat, transformat intr o unealta sociala de control, ca sa sun paranoic, conspirationist. Suntem cel mai bine de controlat cand suntem slabi, confuzi si coplesiti de o gramada de probleme inutile, adanci, pe care suntem incapabili sa le recunoastem, de societate, relatii masurate la standardul societatii(vezi ‘femeia ucisa de feminism’, un exemplu perfect, putin misogin, dar perfect).
Am mancat bine si mi am pierdut ideea, astept o continuare. Mi am folosit destul neuronii pentru o zi.

SALUTARI, o viata buna lipsita de probleme marunte!

(Pizza talk)