Pagina Retrocedari.com

Legea 221 din 2009 permite obtinerea de despagubiri rudelor celor care au fost detinuti politici sau deportati. Modalitatea prin care se pot obtine aceste despagubiri este de a da statul roman in judecata. Aceste despagubiri pot fi dobandite de rudele de pana la gradul 2, inclusiv. In ajutorul celor care doresc obtinerea despagubirilor vine personalul site-ului retrocedari.com care va ofera consultanta in obtinerea actelor necesare pe tot parcusul procesului intentat impotriva statului roman, pe langa acest serviciu site-ul este o resursa pentru oricine este interesat de legislatia in vigoare in ceea ce priveste legile reparatorii.

http://www.icedyp.ro

Un dus rapid si am fugit la Mall, am fost intampinat din prima cu o cupa de

Super tare inghetata, au mai fost pe acolo tot felul de “blogerasi” invitati la deschidere si all in all a fost o seara faina. O chestie care m-a lovit din prima, preturile, care sunt un fel de iesirea din cotidianul numit “MALL” unde vrei sa ma mananci o inghetata ca pe vremea lu’ bunicu si ajungi sa dai 8 lei pe 2 3 cupe de inghetata, anyhow, long story short, una bucata leu greu per cupa de inghetata, multe cupe pe bani putini [equals] burta plina!

S’ara buna!

PS – O sa revin si cu niste poze ASAP.

- trenurile s-au dus, ce mai ramane, busuri ….BUSURI SA FIE!

In 2 timpi si 3 miscari am pornit compul sa vad mai peind ceva spre casa in timp util, nu ce de dupa masa care face 6 ore.

Am dat peste 2 rezultate viabile si nu prea:

1. AUTOCAR fany, timis deva 3 ore

2. AUTOCAR autotim timis brad 5 ore juma’…. bun …. directia Fany, autogara noua. Am mancat un sandwich pe ploaie in drum spre autogara Super Imposer, da, uitasem sa zic, afara ploua in draci, zgarcit din fire cum sunt, astazi mai zgarcit decat comod, am zis nu conteaza, am timp sa merg cu tramvaie etc. Am ajuns la fata locului ca sa vad un microbuz din alea care apar in stirile de la ora 5 toate zdrobite, am zis na ,,,, n-o fi bai! Pana deschi usa si vad soferul, un tip de o varsta cu mine, cu un handsfree bluetooth in urechi, zici ca era bugs bunny on crack [sau] speedy gonzales dupa 3 red bull-uri. Totul era pierdut, uitasem de celalalt autobuz.
Stand acolo tamp si spunandu mi “ba, tre sa ajungi acasa acu’, asta este…” trage langa microbuz un taxi din care coboara doua femei pana in 30 de ani si un copil de 4 ani(nu comentez pe tema) care se agita soferului cum ca si ele vor sa mearga pana la Cosava, zis si facut soferul le baga in origini cu o viteza nebuna ‘nu aveti rezervare nu veniti, mai e un loc si atat’(pentru mine pe scaunul mortului )) )

Suparate femeile striga dupa taxiul care tocmai pleca ca se duc la autogara veche ca de acolo pleaca autobuzul de care uitasem eu …
Paranteza
De fapt sunt vreo 3 autogari in tm toate in zona garii-josefine fiindca autotim ul, autogara veche sunt extrem de lacomi si cer prea multi bani la cine vrea sa aiba busuri din afara autotimului pe acolo, asa ca sunt vreo 3 4 firme de transport in plus care au inchiriat locatii dupa viaduct si peste bega de piata josefine, iar pentru calatorul amator ca si mine care merg odata la multe luni acasa, aproape de fiecare data, inevitabilul se intampla, sa fug din gara in gara chiar daca m am documentat ulterior.
Paranteza inchisa
Si asa ma bag si eun in seama si taxiul celor doua femei ca sa ajung rapid la autogara veche. Odata ajuns acolo, un autocar in toata firea pe directia Brad era la peron, ma duc in el iar soferul, un tip la vreo 45-50 ani, plin de calm, cu tigara in gura, stereotipul soferului pre-Iliescu, am zis ca asa e mai bine decat cu speedy gonzales cu 2 degete sub volan …

Morala povestii: nu bea coca cola si trece pe zebra in acelasi timp.

Dorel e un tip neglijent si nebarbierit, el sta toata ziua si se gandeste ca ‘what if?’
La fiecare patanie din viata lui, Dorel e cel care zice ca se putea ma bine, ca merita mai mult, ca lumea e nedreapta cu el si este de fel un tip tot timpul stresat, depresiv si cu sperante prea mari.

In alte zile se gandeste ca merita tot ce pateste, fiindca nu a facut destul. Dorel e tipul gelos si care vrea sa fie viclean, poarta pica si incalca una din legile fundamentale ale unei vieti bune, ‘nu ravni la avutia altuia’. Dorel are caracter coleric si sangvinic, astfel e tot timpul pus pe cearta, sa bata cu pumnul in masa.
E un batran satul de viata care nu mai crede in bine si in cauze juste, el vrea sa fie ca si mai marii din jurul lui, vrea sa stea cand are chef, nu ii place sa faca curat dupa el, vrea sa fie servit si sa fie lasat in paace, are momente cand se satura de cele lumesti si atunci se retrage doar ca sa vada ca fiecare actiune care o face duce tot mai jos si se satura mai mult de tot.
In zilele bune dorel e un optimist convins ca totul merge in favoarea lui si ca totusi lumea e dreapta.
Dorel e un copil care crede in bine cu o convingere de neclintit.

Asta e Dorel, il recunoasteti?
(Ganduri la o cafea…)

Atat momentan, sunt prea lenes acum si las ideea neterminata

(Ganduri la o cafea)

Feminismul a ucis femeia

Feminismul a aparut ca o reactie fireasca si pe care, in principiu, nimeni nu o mai condamna in zilele noastre. Au trecut vremurile in care activistele erau arestate si abuzate in tot felul de moduri. Azi fiecare isi poate spune in mod liber opinia si poate alege sa traiasca asa cum isi doreste, fara sa se mai teama pentru integritatea fizica. Ceea ce vreau eu sa abordez este modul in care a evoluat aceasta miscare si ce beneficii a adus ea femeilor.
Sigur, au fost cateva realizari: dreptul la vot, dreptul la contraceptie, la un loc de munca, la educatie. In mod cu totul exceptional, femeile au parut vreme de aproximativ doua sute de ani capabile de organizare, capabile sa-si exprime in mod articulat punctele de vedere.

Trebuie sa recunoasteti insa ca cel putin unele dintre formele de manifestare erau cel putin bizare. Femeile au hotarat sa spuna “nu” imaginii lor de obiecte sexuale. Nu inteleg prin ce rationament stupid au ajuns inteligenta si frumusetea sa fie antonime in opinia dumnealor. Astfel au existat manifestari extreme in care femeile s-au hotarat sa nu se mai epileze, sa nu mai investeasca niciun pic
de timp sau energie in imaginea/corpul lor. Barbatii au zambit usor dezgustati, mirati totusi de faptul ca lipsa farmecelor nu le face pe femei mai inteligente. Deci, vina nu este a parului vopsit blond sau a pilozitatii ucise la cosmetica, nici a deodorantului sau rujului. E ceva putred chiar in Danemarca.
Asadar, singura politica despre care se crede ca a aparut sa salveze femeia din mocirla in care se afla de milenii a ajuns sa o infunde si mai rau. Voi exemplifica in cele ce urmeaza.

Ati considerat ca rolul de mama/sotie nu este conform cu aspiratiile voastre si ati hotarat sa dati navala in birourile noastre, in fabrici si uzine, in laboratoare de cercetare si cam in toate domeniile in care ne descurcam perfect si fara voi. Ati aparut aici ca sa plantati barfa si intriga, discutiile interminabile de pe messenger pentru ca apoi sa scrieti jurnale de genul celui publicat pe site-ul Hotnews. Nu ati dori sa recunoasteti cu niciun chip ca, de fapt, nu va doriti asta, ca ati fi perfect multumite cu un sot indeajuns de bogat incat sa va intretina pe voi, mame si fiice, matusi si surori.

Cele care ati hotarat totusi sa va “inmultiti” ati ajuns la concluzia ca o puteti face si singure pentru ca apoi sa ne tarati prin tribunale unde a trebuit sa va justificam fiecare coaja de paine pentru calcularea pensiei alimentare.

Ati dorit educatie si ati patruns pe portile universitatii pentru ca apoi sa fiti in stare sa pricepeti un episod de telenovela sau sa deosebiti o fusta de o rochie. Filosofia vi s-a parut o chestie marunta, arida, prea impregnata de un tip de ratiune insuportabil de masculina si atunci ati inventat propriul vostru mod de a va intreba asupra universului si el se numeste chick-lit (cum ar veni, literatura pentru puicute). Daca noi v-am fi numit “gaini”, v-ati fi simtit insultate, insa, daca o faceti voi, va simtiti cool.V-ati ars sutienele care cica erau un simbol al jugului la care noi v-am inhamat si ati inventat tocurile-cui, “bisturiul” chirurgiei estetice, electrostimularea si diverse alte “terapii” care sa va ajute sa “functionati”. Ca ce? Fix ca niste obiecte sexuale, eticheta de sub care pretindeti ca incercati sa scapati.

Ati vorbit de solidaritate feminina si va urati unele pe altele, va detestati, va sapati una alteia groapa, sunteti concurente cu toate femelele de pe strada; cate dintre voi isi doresc o sefa-femeie?

Ati strigat impotriva prostitutiei si acum, cand mergeti la un interviu, va ridicati fusta cu trei centimetri, spunandu-va ca asta se numeste “sunt constienta de atuurile mele”. Ei bine, nu. De ce macar nu aveti onestitatea de a spune: “Domnule angajator, eu pot sa ofer companiei dumneavoastra una bucata posterior bombat, una bucata pereche picioare lungi, una bucata pereche sani cu push-up actualizat zilnic. Pe langa acestea, imi place sa lucrez in echipa si sunt un spirit organizatoric si comunicativ”.

Doamnelor, ce-ati facut cu feminismul? V-ati furat singure caciula? Ati montat unul dintre scandalurile epocii doar ca sa atrageti atentia asupra voastra urmand ca, mai apoi, sa va sufocati propria creatura?

Articol preluat de pe Flu.ro

(Moment de plictiseala in Gara de Nord)

There are many ways to avoid success in life, but the most sure-fire just might be procrastination. Procrastinators sabotage themselves. They put obstacles in their own path. They actually choose paths that hurt their performance.

Why would people do that? I talked to two of the world’s leading experts on procrastination: Joseph Ferrari, Ph.D., associate professor of psychology at De Paul University in Chicago, and Timothy Pychyl, Ph.D., associate professor of psychology at Carleton University in Ottawa, Canada. Neither one is a procrastinator, and both answered my many questions immediately.

1. Twenty percent of people identify themselves as chronic procrastinators. For them procrastination is a lifestyle, albeit a maladaptive one. And it cuts across all domains of their life. They don’t pay bills on time. They miss opportunities for buying tickets to concerts. They don’t cash gift certificates or checks. They file income tax returns late. They leave their Christmas shopping until Christmas eve.
2. It’s not trivial, although as a culture we don’t take it seriously as a problem. It represents a profound problem of self-regulation. And there may be more of it in the U.S. than in other countries because we are so nice; we don’t call people on their excuses (“my grandmother died last week”) even when we don’t believe them.
3. Procrastination is not a problem of time management or of planning. Procrastinators are not different in their ability to estimate time, although they are more optimistic than others. “Telling someone who procrastinates to buy a weekly planner is like telling someone with chronic depression to just cheer up,” insists Dr. Ferrari.
4. Procrastinators are made not born. Procrastination is learned in the family milieu, but not directly. It is one response to an authoritarian parenting style. Having a harsh, controlling father keeps children from developing the ability to regulate themselves, from internalizing their own intentions and then learning to act on them. Procrastination can even be a form of rebellion, one of the few forms available under such circumstances. What’s more, under those household conditions, procrastinators turn more to friends than to parents for support, and their friends may reinforce procrastination because they tend to be tolerant of their excuses.
5. Procrastination predicts higher levels of consumption of alcohol among those people who drink. Procrastinators drink more than they intend to—a manifestation of generalized problems in self-regulation. That is over and above the effect of avoidant coping styles that underlie procrastination and lead to disengagement via substance abuse.
6. Procrastinators tell lies to themselves. Such as, “I’ll feel more like doing this tomorrow.” Or “I work best under pressure.” But in fact they do not get the urge the next day or work best under pressure. In addition, they protect their sense of self by saying “this isn’t important.” Another big lie procrastinators indulge is that time pressure makes them more creative. Unfortunately they do not turn out to be more creative; they only feel that way. They squander their resources.
7. Procrastinators actively look for distractions, particularly ones that don’t take a lot of commitment on their part. Checking e-mail is almost perfect for this purpose. They distract themselves as a way of regulating their emotions such as fear of failure.
8. There’s more than one flavor of procrastination. People procrastinate for different reasons. Dr. Ferrari identifies three basic types of procrastinators:
9. arousal types, or thrill-seekers, who wait to the last minute for the euphoric rush.
10. avoiders, who may be avoiding fear of failure or even fear of success, but in either case are very concerned with what others think of them; they would rather have others think they lack effort than ability.
11. decisional procrastinators, who cannot make a decision. Not making a decision absolves procrastinators of responsibility for the outcome of events.
12. There are big costs to procrastination. Health is one. Just over the course of a single academic term, procrastinating college students had such evidence of compromised immune systems as more colds and flu, more gastrointestinal problems. And they had insomnia. In addition, procrastination has a high cost to others as well as oneself; it shifts the burden of responsibilities onto others, who become resentful. Procrastination destroys teamwork in the workplace and private relationships.
13. Procrastinators can change their behavior—but doing so consumes a lot of psychic energy. And it doesn’t necessarily mean one feels transformed internally. It can be done with highly structured cognitive behavioral therapy.